duminică, aprilie 11, 2021

SALARIILE FOARTE MARI DIN SĂNĂTATE BLOCHEAZĂ SISTEMUL MEDICAL DIN ROMÂNIA

“ Nici nu ştiu cum vom supravieţui până la sfârşitul anului!” acestea sunt cuvintele Directorului economic al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar motivul afirmaţiei îl reprezintă SALARIILE FOARTE MARI, acordate personalului angajat, care blochează întreaga activitate a unităţii medicale.

Cu un fond de salarii ce se ridică la peste 9 milioane de lei/ lună, conducerea S.C.J.U. Craiova se zbate ca unul dintre cele mai mari spitale din România să reuşească să-şi menţină activitatea până la sfârşitul lui 2019. Cu toate că cea mai mare parte a bugetului unităţii medicale se duce pe salarii, acest lucru nu i-a oprit pe angajaţii spitalului să protesteze, motivul nemulţumirii fiind neacordarea voucherelor de vacanţă

Protestul care s-a vrut a fi spontan, dar care, de fapt, era pregătit de zile bune, nu a reuşit, însă să facă minunea de a aduce în bugetul spitalului cele 3,7 milioane de lei necesare pentru acordarea voucherelor de vacanţă. A reuşit, totuşi să dea peste cap buna desfăşurare a activităţii unităţii medicale.

Latest news

Related news